CONCLUZII | Naționala României a înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii 18 ani într-un turneu feminin! „Nu am înțeles nimic. Decât să te prezinți așa, mi se pare mai normal să declini participarea”. Cine a ieșit pe plus

Redactor:
Marius Hutu
CONCLUZII | Naționala României a înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii 18 ani într-un turneu feminin! „Nu am înțeles nimic. Decât să te prezinți așa, mi se pare mai normal să declini participarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalul românesc se află într-o situație delicată. Naționala masculină este foarte jos, iar mai nou și reprezentativa feminină a înregistrat niște rezultate proaste la turneul amical Golden League, unde a pierdut cele trei jocuri cu Franța, Norvegia și Danemarca la o diferență medie de 9 goluri! Au fost, practic, cele mai slabe rezultate din ultimii 18 ani, după prestația de la Mondialul din 2001, chiar dacă întrecerea din Franța la care au fost prezente tricolorele a avut caracter amical.

Dacă în privința sectorului masculin nu e nimic nou – în eșalonul trei îi este locul la nivel de echipe naționale de câțiva ani -, în schimb, în privința fetelor este un mare semnal de alară. Și, totodată, un mare semn de întrebare în privința viitorului pe termen scurt și mediu. Cert este că după Golden League, sunt foarte puține concluzii pozitive.

Probabil că nu-mi permite experiența, dar nu am înțeles ce s-a vrut la acest turneu Golden League, unde știam că vin niște echipe bune. Suntem cu mai puțin de un an de zile înaintea celui mai important Campionatul Mondial care duce la Jocurile Olimpice. Nu înțeleg nimic din strategia care s-a vrut aici, ce s-a urmărit. Mă refer la toate capitolele, inclusiv la participare. Decât să te prezinți așa, mi se pare mai normal să declini participarea”, a declarat fostul selecționer Gheorghe Tadici pentru ProSport.

  • „Mi s-a părut o echipă care a tras semnalul de alarmă cu ceea ce înseamnă antrenori la frecvență redusă după experiența băieților”, Gheorghe Tadici

Antrenorul medaliat cu argint la Mondialul din 2005 a remarcat totuși ceva: „Mi-au plăcut Lorena Ostase, Nicoleta Dincă și parțial Gabriela Perianu„.

Ce este de făcut, în condițiile în care timpul începe să preseze până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar echipe precum Franța, Norvegia, Danemarca, Olanda, Rusia arată din ce în ce mai bine? „Sunt multe de făcut, îmi cam dau seama ce se poate face pentru ameliorare. În niciun caz nu se știe însă ce se va întâmpla cu anumite jucătoare, inclusiv cu Cristina Neagu. Nu ai cum să știi, pentru că nu e nimeni Mafalda. Dar nu mă exprim, pentru că în momenmtul de față sunt alții plătiți cu bani grei. Pentru asta sunt plătiți, ca să gândească ce au de făcut. Dar ca o sugestie, după experiența de la băieți, membrii Consiliului de Administrație trebuie să intervină, să-și intre în rol pentru ceea ce au solicitat voturi și au fost aleși”, a răspuns Gheorghe Tadici.

România este calificată direct la Mondialul din Japonia, astfel că va sări peste faza calificărilor din luna iunie.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×